Sarmale de legume in foi de vita
Ingrediente - Sarmale de legume in foi de vita
50-60 frunze de vita de vie nu prea crestata 1-2 morcovi 2 cepe 1 pastarnac mare 50 g telina 100 g ciuperci (champignon, pleurotus) 3-4 rosii 1-2 ardei grasi 1 legatura ceapa verde 1 legatura marar + patrunjel 100 g orez 100 g ketchup 30 ml ulei 4 lingurite baza pentru mancaruri 5 foi de dafin 1 lingurita cimbru 2 lingurite boia sare, piper dupa gust
Mod de preparare - Sarmale de legume in foi de vita
Sarmalutele de legume nu sunt cu nimic mai prejos decat cele cu carne, mai ales ca ciupercile au aceeasi valoare nutritiva ca si carnea.
Curatati si taiati marunt morcovii, pastarnacul, cepele, ciupercile, telina si caliti-le in ulei, adaugati orezul si 100 ml apa, 2 lingurite de baza pentru mancaruri, jumatate din verdeata tocata, apoi lasati-le la foc mic pana scade de tot zeama. Turnati 50 ml ketchup, adaugati sare si piper dupa gust si omogenizati compozitia. Incepeti sa infasurati sarmalutele in frunzele de vita spalate in apa fierbinte.
Asezati sarmalutele intr-o cratita, in mijloc puneti restul de ketchup, iar deasupra rosiile feliate si ardeii grasi taiati feliute subtiri. Adaugati apa clocotita cat sa le acopere si dati cratita la cuptorul preincalzit, la foc mic, pentru o ora.
Dizolvati in putina apa baza pentru mancaruri care a ramas (2 lingurite), sare si piper dupa gust, boia, turnati totul peste sarmalute, adaugati si foile de dafin, cimbru, apoi dati din nou cratita la cuptor inca 20 minute. Scoateti sarmalele pe un platou, cu sos din cratita si garnisiti cu rosii, ardei de deasupra cratitei si verdeata.
Pofta buna.
Timp de preparare: 2 ore minute
Complexitate: redusa